HOME | DD

Description
În mod sigur, cu toţii cunoaşteţi sintagma ”teoria chibritului”. Probabil o şi folosiţi adesea, pentru a vă referi la ... ”filosofia nimicului”!

Pentru a vă convinge de faptul că inventarea şi evoluţia chibritului de la începuturi până la forma sa actuală e departe de a fi ceva banal, voi enumera câteva date importante din istoria chibritului:
- 577 - China - apare primul ”strămoş” al chibritului, constând într-un beţişor din lemn de pin impregnat cu sulf
- 1680 - Anglia - Robert Boyle - primele eforturi ale erei moderne de a produce chibrituri impregnate cu fosfor şi sulf, eşuate însă
- 1805 - Paris - K. Chancel - inventează primul băţ de chibrit cu aprindere proprie, vârful chibritului constând dintr-un amestec de clorat de potasiu, sulf, zahăr şi cauciuc; producerea fiind prea costisitoare şi folosirea prea riscantă, chibriturile lui Chancel nu au câştigat niciodată popularitate
- 1827 - Anglia - John Walker - inventează ”luminile de frecare”; capetele chibriturilor erau înmuiate într-un amestec de sulfură de stibiu, clorat de potasiu şi cauciuc natural, iar aprinderea se făcea prin frecare pe o hârtie abrazivă
Walker şi-a prezentat aceste chibrituri, spre comercializare, într-o cutie care avea aplicată pe ea o etichetă - prima etichetă de cutie de chibrituri.
- 1834 - apar aşa-zisele ”lucifer”-uri, patentate de Samuel Jones, despre care se credea că sunt incomode şi periculoase; TOTUŞI, sunt considerate a fi responsabile pentru creşterea numărului de fumători
- 1835 - apariţia primului chibrit cu fosfor, numit ”lumânare de Turin”; era o simplă aşchie de lemn la capătul căreia se aplica o bucăţică de fosfor alb; se aprindea de la sine când era scos din apă în aer, din această cauză fiind greu de utilizat
- 1836 - studentul maghiar de numai 17 ani Janos Irinyi inventează chibritul cu fosfor cu aprindere prin frecare; capătul chibritului era uns cu un amestec de fosfor şi bioxid de plumb
- 1848 - chimistul Bottcher inventează ”chibritul de siguranţă”, având ideea aplicării cloratului de potasiu pe băţul de chibrit şi a fosforului pe cutie
- 1851 - germanul Schrotter obţine un patent de fabricare a fosforului roşu care, spre deosebire de cel alb, nu este toxic şi nu se aprinde în aer
- 1906 - prin Convenţia de la Berna se interzice folosirea fosforului alb la producerea chibriturilor
Astăzi, producţia de chibrituri se bazează pe procedeul introdus de Bottcher; beţele ( din lemn de brad, plop, tei sau anin) sunt impregnate cu parafină şi cu o soluţie de azotat de potasiu; pasta de pe cutie este compusă, în general, dintr-un amestec de fosfor roşu, pulbere de sticlă şi bioxid de mangan.

Câtă ”filosofie” pe tema unui lucru mărunt precum băţul de chibrit ! Dar... Orice lucru ”mărunt” are importanţa lui care, la un moment dat, poate deveni ”semnificativă”.

Description
În mod sigur, cu toţii cunoaşteţi sintagma ”teoria chibritului”. Probabil o şi folosiţi adesea, pentru a vă referi la ... ”filosofia nimicului”!

Pentru a vă convinge de faptul că inventarea şi evoluţia chibritului de la începuturi până la forma sa actuală e departe de a fi ceva banal, voi enumera câteva date importante din istoria chibritului:
- 577 - China - apare primul ”strămoş” al chibritului, constând într-un beţişor din lemn de pin impregnat cu sulf
- 1680 - Anglia - Robert Boyle - primele eforturi ale erei moderne de a produce chibrituri impregnate cu fosfor şi sulf, eşuate însă
- 1805 - Paris - K. Chancel - inventează primul băţ de chibrit cu aprindere proprie, vârful chibritului constând dintr-un amestec de clorat de potasiu, sulf, zahăr şi cauciuc; producerea fiind prea costisitoare şi folosirea prea riscantă, chibriturile lui Chancel nu au câştigat niciodată popularitate
- 1827 - Anglia - John Walker - inventează ”luminile de frecare”; capetele chibriturilor erau înmuiate într-un amestec de sulfură de stibiu, clorat de potasiu şi cauciuc natural, iar aprinderea se făcea prin frecare pe o hârtie abrazivă
Walker şi-a prezentat aceste chibrituri, spre comercializare, într-o cutie care avea aplicată pe ea o etichetă - prima etichetă de cutie de chibrituri.
- 1834 - apar aşa-zisele ”lucifer”-uri, patentate de Samuel Jones, despre care se credea că sunt incomode şi periculoase; TOTUŞI, sunt considerate a fi responsabile pentru creşterea numărului de fumători
- 1835 - apariţia primului chibrit cu fosfor, numit ”lumânare de Turin”; era o simplă aşchie de lemn la capătul căreia se aplica o bucăţică de fosfor alb; se aprindea de la sine când era scos din apă în aer, din această cauză fiind greu de utilizat
- 1836 - studentul maghiar de numai 17 ani Janos Irinyi inventează chibritul cu fosfor cu aprindere prin frecare; capătul chibritului era uns cu un amestec de fosfor şi bioxid de plumb
- 1848 - chimistul Bottcher inventează ”chibritul de siguranţă”, având ideea aplicării cloratului de potasiu pe băţul de chibrit şi a fosforului pe cutie
- 1851 - germanul Schrotter obţine un patent de fabricare a fosforului roşu care, spre deosebire de cel alb, nu este toxic şi nu se aprinde în aer
- 1906 - prin Convenţia de la Berna se interzice folosirea fosforului alb la producerea chibriturilor
Astăzi, producţia de chibrituri se bazează pe procedeul introdus de Bottcher; beţele ( din lemn de brad, plop, tei sau anin) sunt impregnate cu parafină şi cu o soluţie de azotat de potasiu; pasta de pe cutie este compusă, în general, dintr-un amestec de fosfor roşu, pulbere de sticlă şi bioxid de mangan.

Câtă ”filosofie” pe tema unui lucru mărunt precum băţul de chibrit ! Dar... Orice lucru ”mărunt” are importanţa lui care, la un moment dat, poate deveni ”semnificativă”.